Skip to content
PENTRU SUFLET
PENTRU SUFLET
  • Articole
  • Rugăciuni
    • Acatiste
    • Canoane
  • Carti
PENTRU SUFLET
Sfanta Iuliana - Canon de rugaciune

Canon de rugaciune catre Sfanta Mucenita Iuliana din Nicomidia

Maria, 20/12/202020/12/2020
Troparul Sfintei Muceniţe Iuliana din Nicomidia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Iuliana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind minunat cu lu­minile muceniciei, dănţuieşti cu sfinţenie împrejurul lui Dumnezeu, îndumnezeindu-te, prealăudată şi cu rugăciunile tale dai luminare celor ce te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănită fiind de dragostea cea preadulce a lui Hristos, prea­lăudată şi părăsind dezmier­dările trupeşti şi pe logodnicul cel muritor, te-ai logodit cu Cel Ce te-a făcut pe tine fecioară curată şi nevinovată.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-ţi cugetul cu Po­doabe Strălucite, Ziditorul tu­turor şi Dumnezeu te-a învred­nicit pe tine de Cămările Cereşti, ca o fecioară dănţuind, muceniţă, de Dumnezeu înţelepţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioara vine să nască în peşteră pe Ziditorul firii, Care mai presus de fire a luat dintr-însa Trup după Ipostas, în chip de negrăit, ca să îndumnezeiască omenirea.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-ţi-ai sufletul bise­rică preasfântă lui Dum­nezeu, stăruind totdeauna în Dumnezeieştile biserici cu lau­de şi rugăciuni.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind a dobândi daruri mari, preacinstită, ai suferit durerile trupului ca într-un trup străin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu picăturile sângiurilor tale ai stins focul închinării la idoli şi cugetele credincioşilor le-ai adăpat, Sfântă Muceniţă Iuliana.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să izbăvească pe oameni, Cel Milostiv Se naşte din Prea­curata în Betleem, primind înfăşare ca un Prunc.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Văzându-Te Biserica Înălţat…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având înţelegerea îndrep­tată către Domnul tutu­ror, nicidecum nu ai ţinut sea­mă de trupul tău întins şi cum­plit bătut, Sfântă Iuliana, Frumoasă Fecioară.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-a dragostea Stăpânu­lui întunecările trupului, prealăudată muceniţă. Pentru aceas­ta ai defăimat şi averea şi lo­godnicul şi chinurile cele de multe feluri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, mieluşeaua cea ne­spurcată, sfâşiindu-te vrăjmaşii cu chinurile, ca nişte lupi, mu­ceniţă, te-au făcut Dumnezeiască jertfă şi junghiere fără de pri­hană, întreagă, lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzându-şi Născătoarea de Dumnezeu Fecioria pecetluită după naştere, cuprinsă de ui­mire, striga: cum Te voi înfăşa, acum, Fiule, pe Tine, Care înfeşi marea cu îngrădire de nisip!

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Uscat-ai, muceniţă, pârâul păgâneştii necunoştinţe de Dumnezeu cu curgerile sângiurilor, care s-au vărsat pe ne­drept şi au stins focul înşelăciunii.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În întregime te-ai adus pe tine lui Dumnezeu, făcând mai luminată nevinovăţia fecioriei, cu roşeala sângiurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De Frumuseţea Ta, o, Stăpâ­ne, fiind rănit sufletul fecioarei, a trecut cu vederea cele văzute, strălucind cu frumuseţile pătimirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Minune Nouă! Fecioara cea Curată vine în peştera Betleemului, să nască pe Dumnezeu Care S-a făcut Om.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănită de Dragostea Cea Dumnezeiască, stri­gai: mă grăbesc să-L ajung pe Hristos, Podoaba Cea Preafrumoasă; pentru aceea rabd chinurile cu cugetul neabătut, veselindu-mă.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prigonitorul cel viclean po­runcea să fie întinsă fără milă şi cu drugi să fie sfărâmată mieluşeaua Domnului, care avea mintea aţintită către Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alergat-ai către Hristos, Soarele Cel Neapus şi cu Strălu­cirile Lui ţi-ai luminat sufletul şi inima, de Dumnezeu înţelepţită şi te-ai mutat la Lumina Cea Veşnică.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a înfăşat marea cu negură, Ziditorul, de voie Se naşte din Tânăra Fecioară şi primeşte înfăşare de Prunc, Cel Ce izbăveşte lumea.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Cu frumuseţile fecioriei împodobindu-te, fecioară şi cu cununa muceniciei acum încununându-te, Sfântă Muceniţă Iuliana, dăruieşti tămăduiri celor ce sunt în nevoi şi boli şi izbăvire celor ce se apropie de racla ta, din care Hristos, izvorăşte Dumnezeiesc dar şi viaţa cea veşnică.

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii lui Avraam…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fără de milă judecătorul cel nemilostiv te aruncă, muceniţă, în cazanul cel înfier­bântat; iar Domnul, prin Înger, nevătămată te păzeşte pe tine, care L-ai cinstit pe Dânsul.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînfricoşându-te şi mai vâr­tos cu îndrăzneală bărbătească încingându-te, preacinstită mu­ceniţă, intri în foc, simţind răcoreală şi strigând: Binecuvân­tat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu ai adus Mirelui ca pe o zestre adunarea şi poporul cel ce a crezut în el, risipind negura înşelăciunii, cu facerile tale de minuni cele strălucitoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Încăpere a Celui Neîncăput, Maică Fecioară; că vii să naşti, cu Trup în peşteră, Preacurată, pe Cel Ce îndreptează zidirea mâinilor Sale.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Avându-ţi ochiul şi mintea ridicate în sus către Dumnezeul Puterilor, Cel Ce poate a mântui, cu Dumnezeies­cul har al Duhului, ai stins fier­binţeala cazanelor, Sfântă Muceniţă Iuliana, strigând cu credinţă cântarea tinerilor: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetătorii deşertăciunii, cei vrednici de foc, ascultând cu­vintele tiranului păgân, de vie te-au aruncat în foc, muceniţă; dar fiind răcorită de dragostea Mirelui şi cinstindu-L pe El, focul nu te-a ars, cugetătoare de Dumnezeu, Sfântă Iuliana.

Binecuvântam pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Stătut-ai înaintea divanului propovăduind pe Hristos, Dum­nezeul Cel Nemuritor, Care a răbdat Răstignire şi a omorât rătăcirea şi a dat viaţă nemuri­toare credincioşilor, celor ce strigă: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul, Care şi-a pus scau­nul Său pe nori, pe nor vine să Se nască nouă din Fecioară, ca să risipească norii cei întune­caţi ai păcatului din sufletele noastre, ale celor ce strigăm Lui: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmosul:

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise, în groapă le-a încleştat; şi tinerii cei iubitori de cucernicie au stins puterea focului, încingându-se cu fapta bună şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea…
Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De luptele cele pentru cre­dinţă ale Muceniţei Iuliana, purtă­toarea de biruinţă, s-au mirat îngerii, în ce chip cu firea femeiască a ruşinat pe cel ce a omo­rât pe strămoaşa ei în Rai.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o preafrumoasă purtă­toare de biruinţă şi îndemâ­natică fecioară, ai primit după Lege cununa dreptăţii; căci ai călcat în picioare cu trupul pe cel fără de trup şi purtătoare de biruinţă te-ai arătat.

Stih: Sfântă Muceniţă Iuliana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, rândunica cea înţele­gătoare, turtureaua cea nestri­cată şi porumbiţa cea cu aripi aurite cu mucenicia, care ai zburat către Dumnezeu şi te-ai odihnit, te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înflorit-ai ca un crin în văile muceniciei, Sfântă Iuliana, purtătoare de biruinţă; şi purtând fecioria ca un trandafir cu plăcut miros, te-ai făcut Dumnezeiască mi­reasmă Mirelui tău Celui Înţe­legător.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Purtând pe Cel Ce pe toate le poartă, Fecioară, vii la Betleem să naşti şi să culci în iesle, ca pe un Prunc, pe Cel Ce lucrează, cu răbdare, chemarea din nou a muritorilor.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netă­iată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite; pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat..

Fiind înfrumuseţată cu fapte bune de la Dumnezeu date şi împodobită cu florile cinstitei mucenicii, te-ai arătat toată frumoasă şi fără de prihană, cin­stită. Pentru aceasta Domnul a iubit acum frumuseţea ta şi te-a dus în Cămara de mire cea Prealuminoasă, în care dănţuieşti, Sfântă Muceniţă Iuliana, împreună cu toţi mucenicii, slă­vind pe Hristos.

Partajează asta:

  • Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
  • Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă) Pinterest
  • Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Dă clic pentru partajare pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
  • Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
  • Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
  • Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă) Imprimare

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Similare

Canoane Rugăciuni 21 DecembrieCanonCanon de rugaciuneIuliananevoiNicomidiarugaciunerugaciune grabnic ajutatoarerugaciune pentru ajutorSfanta IulianaSfanta Mucenita Iulianavindecarevindecatoare

Navigare în articole

Postarea Anterioara
Postarea Urmatoare
Pint - Asigurari auto RCA
Sfantul Pangratie - Cartea Viata, Minunile si Rugaciuni
Farmacie OnLine Cu Preturi Mici - Spring Farma
Comanda Cartea Sfanta Cecilia Ajutatoarea celor ce vor sa se casatoreasca - Libraria Delfin
Jinko Solar - Depozit Solar - Panouri Solare de Top
Panouri Solare de Top - Panouri Canadian Solar - Depozit Solar
Invataturile Parintelui Pimen Vlad - Invataturi de la Muntele Athos - BookZone
Flanco - Kit Complet Fotovaltaice
New Balance - Under Armour - Adidas - Nike - Echipament Sportiv
Parintele Arsenie Boca - Sfantul Cuvios Marturisitor de la Prislop - Carti - BookZone
Cartea Bunei Intelegeri - Parintele Vasile Ioana - Pentru Suflet - BookZone
Dr Max - Farmacia Ta Online Cu Cele Mai Mici Preturi
Pentru Suflet - Carti Bisericesti si Duhovnicesti
Pentru Suflet - Carti Bisericesti si nu numai
Acatiste Si Rugaciuni Catre Sfintii Tamaduitori - Pentru Suflet
Parintele Damaschin - Un graunte de iubire - BookZone
Parintele Pimen Vlad - BookZone - Pilde pentru suflet

Articole recente

  • Ziua Internationala A Cartii 2025: Cărți Cu Până La 80% Reducere
  • Pilde Pentru Suflet – Parintele Pimen Vlad
  • Un Graunte De Iubire – Parintele Dan Damaschin
  • Acatistul Sfantului Andrei Criteanul
  • Acatiste Si Rugaciuni Catre Sfintii Tamaduitori

Arhive

Pint - Asigurare RCA
Viata, Minunile si Rugaciuni catre Sfantul Pangratie - Cartea
Farmacia cu cele Cele Mai Mici Preturi - SpringFarma
Cartea Sfanta Cecilia Ajutatoarea celor ce vor sa se casatoreasca
Panouri Solare de Top - Depozit Solar - Jinko Solar - Canadian Solar
Anvelope AutoBon, Cauciucuri, Jante, Accesorii - REDUCERI !
Invataturi de la Muntele Athos – Parintele Pimen Vlad - BookZone
Kit Complet Fotovoltaice - Flanco
Echipament Sportiv - New Balance - Under Armour - Adidas - Nike
Carti Arsenie Boca - Parintele Arsenie Boca Ne Cheama La El - BookZone
Carti Parintele Arsenie Boca - Parintele Arsenie Boca mi-a schimbat viata - BookZone
Comanda Online Medicamente pe Dr.Max
Carti Duhovnicesti si nu numai - Pentru Suflet
Pentru Suflet - Acatiste Si Rugaciuni Catre Sfintii Tamaduitori
Un graunte de iubire - Parintele Damaschin
Pilde pentru suflet - Parintele Pimen Vlad - BookZone
©2025 PENTRU SUFLET | WordPress Theme by SuperbThemes
%d